Lună: mai 2018

Webinar privind viitorul Forum Politic la Nivel Înalt (HLPF) pentru organizațiile europene ale persoanelor cu dizabilități

În data de 24 mai 2018, EDF a organizat un webinar privind viitorul Forum Politic la Nivel Înalt (HLPF). Și-au exprimat interesul de a se conecta la acest eveniment aproximativ 44 de persoane. Consiliului Național al Dizabilității din România a nominalizat-o pe Lavinia Elena Niculicea să participe la acest webinar. […]

„INTEGRAREA SOCIALĂ PRIN SPORT A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI”

Federaţia Română de Arte Marţiale a organizat Dezbaterea „INTEGRAREA SOCIALĂ PRIN SPORT A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI”, o autentică pledoarie, din suflet, pentru suflet, în data de 22 mai 2018, la sala polivalentă a C.S. DINAMO BUCUREŞTI. Partenerii dezbaterii au fost: Ministerul Tineretului și Sportului, C.S. Dinamo Bucureşti, Primăria sector 2 […]

SCRISOARE DESCHISĂ adresată Ministrului Educației Naționale, Valentin Popa

PREZENTARE Asociația Reninco România are ca misiune sprijinirea şi promovarea integrării în comunitate a copiilor și tinerilor cu cerinţe educative speciale (CES) – provenite dintr-o deficienţă și/sau handicap (dizabilitate), condiţii negative de mediu, etc. – în instituţii şi structuri cât mai deschise, ale comunității. Asociaţia RENINCO România s-a constituit și […]

„Reglementarea executării măsurilor de siguranță cu caracter medical – o necesitate pentru România” – masă rotundă

Comisia pentru egalitatea de șanse din Senatul României, Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Consiliul Național al Dizabilității din România și Asociația Română de Psihiatrie Medico-Legală organizează masa rotundă cu tema: „Reglementarea executării măsurilor de siguranță cu caracter medical – o necesitate pentru […]

Organizațiile persoanelor cu dizabilități solicită Consiliului Europei retragerea Protocolului adițional la Convenția de la Oviedo

Progresele științifice realizate în domeniul medicinii și biologiei au determinat, atât în rândul oamenilor de știință, cât și al juriștilor, dezbateri cu privire la necesitatea apariției unor reguli care să asigure o corecta utilizare a acestor descoperiri. În acest context, au fost adoptate Convenţia privind drepturile omului şi biomedicină, semnată […]

,,Bariere în calea unei vieți independente”

,,Bariere în calea unei vieți independente” este tema sub care s-a desfășurat anul acesta „Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă”. Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului, a organizat o dezbatere publică prilejuită de „Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă”, pentru a sărbători importanţa drepturilor, […]

Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă – ocazie de recunoaștere a drepturilor și principiilor unei vieți independente în rândul persoanelor cu dizabilități

Reţeaua Europeană pentru Viaţă Independentă (European Network of Independent Living – ENIL) marchează la 5 mai, Ziua europeană pentru viaţă independentă. Începând cu 5 mai 2014, organizaţii şi persoane cu dizabilităţi din mai multe țări europene celebrează importanța drepturilor, valorilor și principiilor unei vieți independente în rândul persoanelor cu dizabilități, […]