Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 21 august a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 50/17.02.2020). Noua lege promulgată prevede modificarea articolului 24, alineatul (9), din Legea nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor […]
Autor: admin
CNDR participă în cadrul a trei structuri parteneriale, ale MFE, pentru elaborarea Programelor Operaționale și a Acordului de Parteneriat 2021-2027
Ministerul Fondurilor Europene a afișat, în data de 20 iulie 2020, listele finale cu organizațiile/entitățile selectate să participe în cadrul structurilor parteneriale pentru elaborarea Programelor Operaționale și a Acordului de Parteneriat 2021-2027: Consiliul Național al Dizabilității a aplicat și a fost admis în cadrul următoarelor structuri: 1. Structura partenerială pentru […]
Contestație față de prevederile cuprinse în Art. 24 alineatul (9) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Consiliul Național al Dizabilității din România a transmis Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Comisiei pentru sănătate şi familie, președintelui Camerei Deputaţilor, domnul Ion-Marcel CIOLACU, premierului României, domnul Ludovic Orban, o contestație […]
231 de organizații neguvernamentale solicită parlamentarilor să susțină prin vot candidatura Danielei Tontsch în Colegiul director al CNCD
Pentru că dorim ca în CNCD să ajungă cei mai buni, reprezentanții a 231 de organizații neguvernamentale ne-am adresat printr-un apel doamnelor și domnilor politicieni care, cel mai probabil luni, vor audia în comisii candidații pentru noua componență a Consiliului Național de Combatere a Discriminării. Acestora le-am transmis solicitarea de […]
Scrisoare deschisă adresată comisarului european pentru transport, Adina Vălean
Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF), alături de Federația Europeană a Pasagerilor, Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) și Platforma AGE Europe, au adresat o scrisoare deschisă comisarului european pentru transport, Adina Vălean, prin care solicită ca Anul european al căilor ferate să pună accent pe drepturile pasagerilor din transportul […]
250 de familii din Arad, Ineu, Lugoj, Timișoara, Oradea primesc alimente și produse igienico sanitare provenite din sponsorizarea PENNY Market
PENNY Market a sponsorizat cu mai multe produse de larg consum Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR). Distribuirea produselor către CNDR s-a făcut prin intermediul Băncii pentru Alimente din București. Sponsorizarea PENNY Market contribuie la proiectul social ,,Nu ești singur’’, pe care CNDR îl desfășoară de la începutul pandemiei […]
KAUFLAND sponsorizează CONSILIUL NAȚIONAL al DIZABILITĂȚII cu 24.000 lei, pentru dezvoltarea proiectului social „Nu ești singur” la nivel național
KAUFLAND sponsorizează CONSILIUL NAȚIONAL al DIZABILITĂȚII (CNDR) cu 24.000 lei, pentru dezvoltarea proiectului social „Nu ești singur” la nivel național. Sponsorizarea este oferită Consiliului Național al Dizabilității din România sub formă de tichete sociale pentru achiziția de produse alimentare și igienico sanitare. Astfel, 480 de persoane cu dizabilități vor fi […]
PENNY Market și Banca pentru Alimente susțin activitatea Consiliului Național al Dizabilității din România, prin sponsorizarea cu produse de larg consum
PENNY Market a sponsorizat cu mai multe produse de larg consum Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR). Distribuirea produselor către CNDR s-a făcut prin intermediul Băncii pentru Alimente din București. Aceasta nu este prima acțiune de sponsorizare pe care PENNY Market o desfășoară împreună cu Banca pentru Alimente. Retailerul […]
Ziua Europeană pentru Viață Independentă, 5 mai 2020 – ,,Libertate”
Rețeaua Europeană pentru Viață Independentă (European Network of Independent Living – ENIL) marchează la 5 mai, Ziua Europeană pentru Viață Independentă. Începând cu 5 mai 2014, organizaţii şi persoane cu dizabilităţi din mai multe țări europene celebrează importanța drepturilor, valorilor și principiilor unei vieți independente în rândul persoanelor cu dizabilități. […]
Unitățile protejate autorizate, propuse pentru a fi incluse în pachetul de măsuri destinat relansării economiei
Fundația ”Alături de Voi” România, întreprindere socială de inserție, a transmis premierului României, Ludovic Orban, ministrului Muncii, Violeta Alexandru și președintei ANDPDCA, Mădălina Turza, solicitarea de includere în pachetul de măsuri destinat relansării economiei și unitățile protejate autorizate. Această solicitare este în acord cu programul PNL de guvernare, prin care […]