Consiliul Național al Dizabilității (CNDR) a retrimis, în luna septembrie 2019, o petiție Instituției Avocatul Poporului prin care și-a manifestat îngrijorarea cu privire la aspectele grave de neconstituționalitate, existente în Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, care încalcă grav drepturile omului și care va genera zici de mii de procese în justiție.
Consiliul Național al Dizabilității din România a sesizat aspecte de neconstituționalitate cu privire la Art. 90 (2) și a formulei de calcul din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.
,,Am citit zece minute acest răspuns pe care l-am primit de la Instituția Avocatul Poporului, am ajuns să fiu uimită când o instituție pune în aplicare legea. Am sesizat de zeci de ori, în ultimul an, Ministerul Muncii și Parlamentul cu privire la discriminările din noua Lege a Pensiilor, am participat la Comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților, am sesizat gravele încălcări ale drepturilor pensionarilor cu handicap existente în noua Lege a Pensiilor, dar, din păcate, decidenții au rămas indiferenți și rău au făcut pentru că nu vorbim de un gest de bunăvoință, ci despre un drept câștigat. Domnilor decidenți, noi pensionarii cu handicap, pensionați la limită de vârstă, AM MUNCIT ÎN CONDIȚII DE HANDICAP!
Menționez că e pentru prima dată când Instituția Avocatul Poporului abordează pozitiv sesizările mele cu privire la Legea Pensiilor. Poate pentru că avem un nou Avocat al Poporului?’‘, a declarat Daniela TONTSCH, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.
În răspunsul Avocatului Poporului se menționează: ,,În legătură cu aspectele relevate în petiție, vă aducem la cunoștință faptul că, în conformitate cu Art. 146, lit. d) din Constituție și Art. 15, alin. (1) lit (i) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată și modificată, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 90, alin. (2) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, prin raportare la prevederile art. 16, alin. (1) și art. 50 din Constituție, precum și la cele ale art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului.”
,,E un pas important, dar rămâne nerezolvată problema formulei de calcul pentru pensionarii cu handicap, pensionați la limită de vârstă, întrucât, deși au stagiul de cotizare de 11,8 ani în legislația anterioară și în cea actuală, totuși, la calculul VPR (Art. 85 din Legea nr. 127/2019) se folosește stagiul de 25 de ani, ceea ce afectează un drept câștigat, pensiile în plată urmând a fi înghețate la valoarea din anul 2020, nemaiputând fi aplicate indexările ulterioare’‘, a subliniat Daniela TONTSCH, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.