Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociația AbilityHUB, a organizat luni, 13 decembrie 2021, în intervalul orar 11.00-14.30, dezbaterea cu tema „Lipsa accesului la muncă pentru persoanele cu dizabilități, cauze și soluții”, prin intermediul platformei zoom. În contextul acestei tematici, pentru prima dată în România, a fost […]
Demersuri
285 de ONG-uri din dizabilitate cer clarificarea Legii privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale
Astăzi, 13 decembrie 2021, 285 de organizații de părinți cu copii/adulți cu dizabilități și ONG-uri din domeniul dizabilității, grupate în opt federații, printre care și Consiliul Național al Dizabilității din România, au solicitat Primului Ministru și Ministrului Justiției organizarea de urgență a una sau mai multe sesiuni de informare a […]
Mesajul președintelui Consiliului Național al Dizabilității din România, Daniela Tontsch, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități
Statul Român rămâne surd la nevoile persoanelor cu dizabilități și doar din obligație față de Uniunea Europeană mimează iluzorii îmbunătățiri și reforme. Este suficient să privim retrospectiv ce și cât s-a făcut de la aderarea României la UE. În fiecare an, în data de 3 decembrie, marcăm Ziua Internațională a […]
„Învățământul online, o alternativă la abandonul școlar”
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a organizat miercuri, 17 noiembrie 2021, în intervalul orar 10 – 12.00, dezbaterea cu tema „Învățământul online, o alternativă la abandonul școlar”, prin intermediul platformei zoom. Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării! În cadrul acestei dezbateri, s-au căutat soluţii la întrebări […]
Senatul aruncă la gunoi Convenția Națiunilor Unite Privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și Deciziile Comitetului de Miniști al Consiliului Europei
Totul pe repede-înainte, să nu se prindă lumea, să nu aibă timp de reacție… Ieri Plenului Senatului i s-a cerut să voteze (pe un raport publicat cu doar câteva minute înainte) un proiect de lege care amputează definitiv Consiliul de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în […]
„Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”
Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a organizat vineri, 22 octombrie 2021, în intervalul orar 11.30 – 14.00, dezbaterea cu tema „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”, prin intermediul platformei zoom. Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării! În cadrul dezbaterii, Consiliul […]
,,Sărăcia veniturilor în rândul persoanelor cu dizabilități”
Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociația „Ridică-te și umblă”, a organizat dezbaterea cu tema „Sărăcia veniturilor în rândul persoanelor cu dizabilități”, miercuri, 6 octombrie 2021, interval orar 11.30 – 14.00, prin intermediul platformei zoom. Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării! La dezbatere au participat […]
Guvernul hotărăște în spatele ușilor închise soarta persoanelor cu dizabilități
Un Comitet girat de primul ministru al României stabilește noi măsuri de ocrotire și suport în luarea deciziei pentru persoanele cu dizabilități, îngrădind accesul acestora la procesul decizional.
Spun „Nu” instituționalizării, campanie desfășurată cu scopul de a identifica soluții de îngrijire în familie pentru persoanele cu handicap grav
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Asociația Distroficilor Muscular din România au lansat campania Spun „Nu” instituționalizării, joi, 10 iunie 2021, în intervalul orar 12.00 – 13.30, prin intermediul platformei zoom. Campania își propune o serie de dezbateri, desfășurate cu scopul de a identifica soluții de îngrijire în […]
Ministerul Sănătății analizează propunerea de înființare a unui Centru național de Patologie Neuromusculară
Ministrul Sănătății, doamna Ioana Mihăilă s-a întâlnit, în data de 24 mai, 2021, cu doamnele Daniela Tontsch, Președinta Consiliului Național al Dizabilității (CNDR), Claudia Brătan, director executiv al CNDR, Maria Teodorescu, președinta Asociației Distroficilor Muscular din România și Elena Năstase, vicepreședinta Filialei București a Asociației Distroficilor Muscular. Tema întâlnirii a […]