Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) crește gradul de conștientizare cu privire la importanța drepturilor persoanelor cu dizabilități în Uniunea Europeană și a participării politice a acestora.
12 persoane cu dizabilități au fost instruite să devină factori de schimbare în cadrul cursului ,,Drepturile mele ca persoană cu dizabilități în Uniunea Europeană”, organizat de Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu European Disability Forum, joi, 10 august 2023.
Trainingul a fost asigurat de Loredana Dicsi, Internal Communication &Youth Coordinator EDF și cofacilitator – Claudia Brătan, director executiv al CNDR.
Dintre cei 12 cursanți, 11 sunt activiști pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, membri sau președinți ai unor organizații cunoscute, iar o persoană este la început de drum în ceea ce privește promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Activitatea face parte din Proiectul ,,Drepturile persoanelor cu dizabilități în alegerile europene – DREE”, finanțat de Uniunea Europeană.
Proiectul are o durată de 18 luni. A început la 1/01/2023 și se încheie la 30/06/2024.
Bugetul grantului pentru Consiliul Național al Dizabilității din România este estimat la 7.400 EUR.
„Consiliul Național al Dizabilității din România este apărător și promotor al drepturilor persoanelor cu dizabilități. Prin derularea proiectului ,,Drepturile persoanelor cu dizabilități în alegerile europene – DREE”, finanțat de Uniunea Europeană, ne angajăm să formăm agenți de schimbare, care, la rândul lor, vor promova drepturile pe care persoanele cu dizabilități le au în Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană (UE) acordă o atenție deosebită protejării și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Aceste drepturi sunt recunoscute la nivel european și internațional și sunt în conformitate cu principiile de bază ale egalității și nediscriminării.
Politicile Uniunii Europene (UE) acoperă o gamă largă de domenii, reflectând diversele probleme și provocări cu care se confruntă statele membre și cetățenii acestora. Aceste politici sunt concepute pentru a promova obiective comune, a încuraja cooperarea și a garanta că UE funcționează ca o singură entitate în multe domenii.
Drepturile persoanelor cu dizabilități sunt protejate în mod extensiv la nivel internațional și european. În Uniunea Europeană (UE), aceste drepturi sunt reglementate de multe acte normative și tratate.
Drepturile persoanelor cu dizabilități, așa cum sunt garantate la nivel european și internațional, trebuie să fie transpuse în legi naționale ale statelor membre în Uniunea Europeană (UE) pentru a fi aplicate și respectate efectiv. Transpunerea implică adaptarea legislației naționale la standardele și obligațiile stabilite de tratatele internaționale și de legislația UE.
Adaptarea la directivele Uniunii Europene (UE) este un proces legal și administrativ prin care statele membre UE aliniază legislația națională cu prevederile unei directive.
Uniunea Europeană promovează valorile fundamentale ale drepturilor omului, ale demnității umane și ale egalității pentru toți cetățenii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
Dintre valorile care ghidează politicile și acțiunile în ceea ce privește persoanele cu dizabilități, aș menționa: echitatea, incluziunea, respectul pentru diversitate, care ne arată recunoașterea faptului că fiecare persoană are propriile nevoi, experiențe și abilități unice, și că diversitatea în rândul persoanelor cu dizabilități trebuie să fie valorizată.
Statele membre se angajează să sprijine participarea activă a persoanelor cu dizabilități în procesele politice și în guvernare pentru a se asigura că interesele lor sunt reprezentate și luate în considerare în procesul de luare a deciziilor.
Participarea politică a persoanelor cu dizabilități este extrem de importantă în obținerea drepturilor cetățenești egale, este un pilon esențial al democrației și permite cetățenilor să-și facă cunoscute viziunile și să aibă un rol în modelarea politicii publice. O modalitate comună de participare politică este votul, iar persoanele cu dizabilități militează continuu pentru accesibilitatea la vot”, afirmă Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.
Opinii exprimate de participanți la final de curs:
Laurențiu Lazăr, Oradea (Asociația de Scleroză Multiplă România, Fundația de Scleroză Multiplă Bihor), a declarat: ,,Împreună cu colaboratorul și prietenul meu, Ovidiu Milian, încercăm să facem activități pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități din Oradea și din județul Bihor. Încep prin a spune că timpul îl petrecem cu folos atunci când este umplut cu folos, și astăzi am simțit că timpul pe care l-am petrecut este un timp cu sens. Și pentru asta mulțumim, Loredana Dicsi și, de asemenea, Daniela Tontsch, pentru că ați dat sens acestui moment, în care ne-am cunoscut și am petrecut împreună un timp de folos nu doar pentru noi, ci pentru întreaga comunitate, pe care încercăm să o servim. Sunt cu folos pentru faptul că astăzi am observat că standardele europene privind drepturile persoanelor cu dizabilități nu sunt ale țărilor ,,de acolo” din Uniunea Europeană, ci ale țărilor ,,de aici” din Uniunea Europeană, iar aceste standarde se aplică și la noi și sunt azi în vigoare. Ca atare trebuie să conștientizăm faptul că ceea ce trăim este un moment în care avem pe de-o parte legislație, pe de altă parte viață, iar viața trebuie să fie cuprinsă de această legislație. Pentru aceasta este nevoie de colaborare cu toți cei angrenați în acest demers.
Mi-a plăcut foarte mult astăzi faptul că am reușit să discutăm, să cunoaștem aspecte și particularități ale vieții persoanelor cu dizabilități în diverse colțuri ale Uniunii Europene, în ciuda faptului că există un standard minim european. Totuși există foarte multe particularități, și acestea sunt manifestate datorită implicării și a conștientizării locale a cetățenilor. Așadar, noi conștientizăm astăzi că această comunitate, care este structurată și adunată de către voi, oameni minunați, este foarte important să fie direcționată, întărită, să fie sprijinită pentru a da oamenilor putere și să conducă la conștientizare, pentru ca și în România, legislația care există, totuși, să nu rămână pe hârtie. Se spune și în alt context, în afara Uniunii Europene, de alți cetățeni, că în România, totuși există legi și drepturi pentru persoanele cu dizabilități. Există o lege, care are 15 ani, dar care într-o componentă semnificativă nu este aplicată.Ține de noi, așa cum spuneau și colegii mei antevorbitori, să conștientizăm acest lucru, să ne mobilizăm, să încercăm să fim lideri, să facilităm accesul cât mai mult la implementarea prevederilor. Degeaba sunt legi (adoptate sau implementate) la nivel european, dacă la nivel local acestea nu sunt implementate, iar viața persoanelor cu dizabilități este văduvită de beneficii.
Vă mulțumesc, așadar, tuturor! Loredana Dicsi, sper să ne întâlnim cât mai des la activități în beneficiul persoanelor cu dizabilități, Daniela Tontsch…Și cine știe, peste nu mai mult de un an, să vedem o mișcare, un grup dezvoltat exponențial în direcția prieteniei și a colaborării pentru persoanele cu dizabilități.
Isabela Dumitra, membră a Asociației Nevăzătorilor din România, a declarat: ,,În primul rând, mulțumesc și eu Loredanei, un adevărat tur de forță, o prezentare extrem de bogată și de interesantă. Spuneam la începutul întâlnirii, în prima mea intervenție, că dincolo de informațiile, care unele îmi erau cunoscute, altele nu, pentru unele am primit niște adaosuri (lurcruri pe care nu le știam), voiam o privire de ansamblu asupra drepturilor noastre, în Uniunea Europeană, ca persoane cu dizabilități și cetățeni europeni. Și exact asta am obținut. Am dobândit această privire de ansamblu, această posibilitate de a-mi structura ceea ce știu, de a completa această structură cu anumite date comparative legate de diferite țări, în care drepturile noastre se aplică mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău decât în România.
Am mai participat la întâlniri organizate de CNDR și de fiecare dată am plecat cu o energie pozitivă. Sunt foarte multe povești de viață, foarte mulți oameni extrordinari pe care i-am cunoscut aici și care îmi dau curaj și speranță că, dacă ne luptăm și nu cedăm, o să fie și mai bine. Mulțumesc mult și încă o dată să dea Dumnezeu să ducem mai departe ceea ce am primit astăzi și să facem în comunitățile pe care le reprezentăm ca viața oamenilor să se schimbe în bine, pentru că asta este ceea ce ne dorim, în primul rând.”
Sorin Țața, ofițer de comunicare internațională în cadrul CNDR, a declarat: ,,În primul rând, vreau să-i mulțumesc Loredanei pentru această sesiune de training, și dincolo de informațiile pe care le-am primit astăzi, cred că cel mai important lucru cu care plec eu de aici este că toate drepturile acestea pe care le avem în momentul de față nu au căzut din cer, ci avem niște oameni care s-au luptat pentru ele până acum ca să le obțină. Cred că pe mai departe unul dintre rolurile noastre este de a continua această luptă, să menținem și să obținem, poate, mai multe drepturi esențiale, cruciale pentru persoanele cu dizabilități, fie direct, fie printr-o terță persoană. Consider că cea mai la îndemână terță persoană pentru orice cetățean ar trebui să fie reprezentantul pe care îl trimit în instituțiile naționale și europene, mergând la vot. Cred că trebuie să sancționăm și să punem în balanță noi, ca persoane cu dizabilități, promisiunile pe care ei le fac și să-i tragem de mânecă, astfel încât să obținem sprijinul lor, cel puțin să obținem promisiuni legate strict de noi, ca persoane cu dizabilități, și de drepturile noastre. Mulțumesc!”
Mihai Bursuc a declarat: ,,Mă bucur că am fost invitat la acest curs. În ceea ce privește rezultatul cursului, eu voi încerca să conving oamenii să aibă curaj să-și ceară drepturile și voi promova, mai ales drepturile persoanelor cu dizabilități. Să fie curajoși, să-și ceară drepturile, indiferent de situație. Cred că dacă vom avea un pic de curaj și mai multă inițiativă, așa cum a zis și colegul meu anterior, dacă unii s-au luptat să le obținem, noi trebuie să ne luptăm mai departe să le păstrăm și să le îmbunătățim cât se poate. Mulțumesc!”
Arabela Acalinei, președinta Asociației Neuro Move CMT, a declarat: Loredana, îți mulțumim foarte mult pentru trainingul acesta foarte complex și foarte util. Mă bucur să văd că există eforturi susținute la nivelul Uniunii Europene în direcția promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități și că se fac așa multe demersuri, îndeosebi de către European Disability Forum, pentru a ne ajuta să obținem aceste drepturi la nivel european.
Sunt oarecum dezamăgită că lucrurile nu stau foarte bine la nivelul țării noastre, dar consider, pe de altă parte, că este foarte important ca noi, activiștii dizabilității, să ne coordonăm acțiunile și activitățile în acest sens și să devenim mai vocali și să încercăm să promovăm, dar și să apărăm drepturile persoanelor cu dizabilități din România. Legislația există, uneori nu se aplică și nu este respectată, dar cred că și noi am avea un cuvânt de spus. Vom încerca să diseminăm aceste informații, să informăm membrii asociațiilor noastre pentru a-și cunoaște drepturile și să-i susținem în a le obține. Mulțumesc încă o dată Consiliului Național al Dizabilității și ție, Loredana!
Anis Ali, student anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Publicitate, membru al Filialei București a Asociației Distroficilor Muscular din România, a trăit într-o țară în care nu avea niciun drept ca persoană cu dizabilități! Acum el este un activist pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Este bucuros de fiecare dată când poate să ajute. Este recunoscător că a avut șansa să participe la curs și analizează opțiunea de a alege tematica cursului pentru lucrarea sa de licență.
Ovidiu Milian, președinte al Asociației Deficienților Locomotori (ADL) Bihor, a declarat: ,,A fost o experiență frumoasă, am învățat lucruri bune despre care chiar nu știam și mulțumim, Loredana, pe această cale. Eu vreau să reiterez mesajul pe care l-am transmis și pe 3 decembrie, însă nu doresc să sune nici populist, nici politicianist mesajul. Atunci făceam apel la unitate, să ne unim noi ca ONG-uri și să fim mai hotărâți în ceea ce vrem, pentru că dacă autoritățile centrale și locale ne văd că nu suntem hotărâți și nu avem o direcție, nu avem o claritate și nu lucrăm profesionist, atunci nu vor ține cont de ceea ce le spunem noi sau de faptul că îi tragem de mânecă sau că îi avertizăm că nu respectă drepturile persoanelor cu dizabilități. Cred că va trebui să realizăm unitatea, iar în unitate, la un moment dat, va trebui să punem o anumită presiune, și aici nu mă refer să batem cu pumnul în masă, să fim obraznici, ci să fim clari, concreți și să ne apărăm drepturile noastre.
Mulțumim încă o dată doamnei președinte a CNDR, Daniela Tontsch, pentru invitație! Mulțumesc celor care ne-au dat o energie pozitivă în această zi. Mulțumesc părintelui Laurențiu care a fost și însoțitorul meu și astfel am putut ajunge la voi și împreună am reușit să facem lucruri frumoase, asumându-ne o responsabilitate. Vreau să transmitem mesajul la cât mai multe persoane cu dizabilități! Mult succes tuturor!
Doina Băceanu a declarat: ,,Mulțumesc pentru toate informațiile noi pe care le-am primit! Recunosc că nu știam chiar tot. Avem drepturi, trebuie doar să ni le cerem și să ne bucurăm de ele. Se poate trăi frumos chiar și cu ceea ce avem. Ni se oferă în ziua de azi posibilitatea să cerem, să spunem ce drepturi ne-ar mai trebui, ce ne-ar ajuta pe noi să ducem o viață cât mai ușoară și cât mai independentă. Trebuie doar să fim activi și la rândul nostru să acționăm în consecință. Mulțumesc pentru toate informațiile!
Lenuța Gustă locuiește într-un sat din județul Vrancea. Când a aflat despre acest curs și-a dorit mult să participe și a afirmat că la persoanele cu dizabilități din mediul rural ajung foarte greu informațiile în general, acolo nici nu poate fi vorba despre oportunități de participare la viața socială. Lenuța și-a propus să meargă personal la persoane cu dizabilități din mediul rural acasă și să le vorbească despre drepturile lor în Uniunea Europeană. Prin exemplul ei a devenit simbolul grupei de cursanți.
Maria Teodorescu este mămică, își împarte viața de familie cu activitatea de voluntariat în cadrul asociației pe care o conduce de peste zece ani, este o activistă neobosită pentru apărarea drepturilor persoanelor diagnosticate cu distrofii musculare.. A primit cu emoție propunerea de a participa la curs și de a deveni factor de schimbare. Va face tot posibilul să fie un agent de schimbare eficient
Lista participanților:
Maria Teodorescu – președinta Asociației Distroficilor Muscular din România
Lenuța Gustă – membru în Biroul Director al Asociației Distroficilor Muscular din România
Anis Ali – membru al Filialei București a Asociației Distroficilor Muscular din România
Elena Năstase – vicepreședintă a Filialei București a Asociației Distroficilor Muscular din România
Arabela Acalinei – președinta Asociației Neuro Move CMT
Laurențiu Lazăr – membru al Asociației de Scleroză Multiplă România
Ovidiu Valentin Milian – președinte al Asociației Deficienților Locomotori Bihor
Doina Băceanu – persoană nevăzătoare, autoreprezentantă
Mihai Bursuc – membru al Asociației Nevăzătorilor din România
Izabela Dumitra, membră a Asociației Nevăzătorilor din România
Sorin Țața – ofițer de comunicare internațională în cadrul CNDR
Daniela Tontsch – președinta Consiliului Național al Dizabilității din România
Albumul foto poate fi vizionat aici…
Materiale video pot fi vizionate aici…
Această acțiune a beneficiat de sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Informațiile prezentate aici reprezintă doar punctul de vedere al autorului. Parlamentul nu își asumă responsabilitatea pentru modul în care informațiile prezentate sunt utilizate.