Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România a trimis către Comisia de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, în atenția: domnului Florin-Claudiu Roman, președintele Comisiei de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților și a membrilor comisiei, o Petiție prin care solicită să se dea aviz pozitiv proiectului de lege Pl-x nr. 509/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, care se află pe ordinea de zi a ședinței comisiei, marți, 4.06.2019.
De asemenea, este important ca acest vot prin corepsondență să se aplice pentru toate tipurile de scrutine: prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și referendum. În forma actuală a Pl-x nr. 509/2018, votul prin corespondență este posibil doar pentru prezidențiale și parlamentare.
În 2014, cetățeni români din diaspora au stat la coadă și opt ore să voteze. Au parcurs sute de kilometri ca, în final, unii dintre ei să nu mai apuce să-și exprime opțiunea de vot. Această situație deranjantă pentru cei care nu au reușit să voteze s-a repetat și la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.
Multor persoane cu dizabilități din România li s-a încalcat dreptul la vot și au fost umilite la fiecare tip de scrutin.
Pentru ca aceasta să nu se repete și la alegerile prezidențiale din această toamnă este esențială adoptarea de urgență a unui cadru legal unitar pentru introducerea votului prin corespondență și/sau electronic pentru toate tipurile de scrutine, atât pentru cetățenii cu domiciliul în străinătate, cât și pentru cei care locuiesc în România.
Domnilor/Doamnelor parlamentari, aveți o obligație morală și legală față de miile de cetățeni români din diaspora care nu au reușit să voteze nici în 2014, și nici anul acesta.
Trebuie ca, până cel târziu la alegerile din noiembrie 2019, să implementați votul prin corespondență și/sau pe cel electronic! Pentru ca acest lucru să fie posibil, o astfel de lege trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial până cel la târziu 1 octombrie 2019.
Daniela Tontsch
Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România