Reţeaua Europeană pentru Viaţă Independentă (European Network of Independent Living – ENIL) marchează la 5 mai, Ziua europeană pentru viaţă independentă. Începând cu 5 mai 2014, organizaţii şi persoane cu dizabilităţi din mai multe țări europene celebrează importanța drepturilor, valorilor și principiilor unei vieți independente în rândul persoanelor cu dizabilități, menționează ENIL.
Consiliul Național al Dizabilității din România – CNDR este solidar cu European Network of Independent Living – ENIL. CNDR și ENIL sunt membri ai European Disability Forum.
În data de 7 mai 2018, Consiliul Național al Dizabilității din România va organiza, în parteneriat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului, o dezbatere publică care se va desfășura la Camera Deputaților – sala de ședințe a Comisiei de Cultură, în intervalul orar 12 – 14.
La eveniment au fost invitați reprezentanți ai Guvernului României, Parlamentului României, ai autorităților publice centrale și locale și ai ONG-urilor cu responsabilități în domeniul promovării și protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă este o ocazie de regândire și de afirmare a importanței problematicii dizabilității și a asigurării unui cadru de viaţă independentă pentru toate persoanele cu handicap, în conformitate cu principiile Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. Odată cu ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități este recunoscut dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilităţi de a trăi în comunitate cu şanse egale cu ale celorlalţi, un drept care implică schimbări profunde la nivel legislativ și la nivel mental, precum și responsabilitate, solidaritate, și respect pentru demnitate.
5 mai este o zi plină de semnificație, deoarece are ca obiectiv trasarea unor noi abordări cu privire la persoanele cu dizabilități, prin respectarea drepturilor și libertăților acestora și prin inițierea și consolidarea acelor măsuri prin care persoanele cu handicap pot fi cu adevărat integrate și pot participa activ la viața comunității. Așadar, ziua de 5 mai reprezintă asumarea unei noi abordări în domeniul dizabilității, axată pe crearea unei vieţi independente.
Tema din acest an este: ,,Bariere în calea unei vieți independente”. Persoanele cu handicap se confruntă cu discriminare și bariere care le împiedică să participe în mod egal la viața întregii societăți. Aceste bariere pot fi orice fel de obstacole în calea unei vieți independente, de care persoanele cu dizabilități se lovesc în viața de zi cu zi, cum ar fi borduri dificile, programe interesante de televiziune fără subtitrare sau probleme legate de vizitarea unui medic sau de transportul public.
În lume, există peste un miliard de persoane cu dizabilități, dintre care 780.000 sunt în România. Toate aceste persoane își doresc o viață independentă, care presupune: participare socială, accesibilitate, educaţie incluzivă, implicare în activităţi şi muncă şi, desigur, respectarea drepturilor. O viața independentă reprezintă deținerea controlului asupra propriei vieți. Scopul de a avea o viață independentă în comunitate nu poate fi realizat prin acțiuni individuale, ci printr-un efort comun al oamenilor, instituțiilor, organizațiilor care împărtășesc aceleași viziuni cu privire la dizabilitate.
Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă își propune, pe 5 mai, să crească gradul de conștientizare cu privire la două aspecte specifice: barierele din calea dreptului la vot și Actul European privind Accesibilitatea.
În primul rând, anul 2019 este un an electoral, iar politicienii se vor lupta pentru a câștiga votul persoanelor cu dizabilități și pentru a fi reprezentantanții aleși în Parlamentul European. Multor cetățeni cu handicap din UE li se refuză în mod obișnuit dreptul de a vota. Ziua Europeană pentru Viață Independentă reprezintă o primă ocazie pentru a sublinia importanța participării politice. Prin urmare, atât ENIL, cât și CNDR, încurajează strângerea de exemple de bariere în calea votului și a cetățeniei depline.
În al doilea rând, Actul European privind Accesibilitatea este blocat într-un joc nefericit de ping pong politic. Există probleme importante, cum ar fi faptul dacă este necesar să existe reglementări privind accesibilitatea pentru mediul construit și dacă clădirile construite din bani publici ar trebui să fie accesibile. Este în curs de dezbatere accesibilitatea numărului de urgență al UE (112), o parte esențială a serviciilor de urgență. Prin urmare, utilizarea exemplelor de bariere vor contribui la promovarea unui Act European privind Accesibilitatea mai puternic.
Având în vedere toate acestea, este cu adevărat timpul ca persoanele cu dizabilități să fie auzite, iar membrii locali din Parlament să participe la evenimetele organizate cu prilejul Zilei Europene pentru Viață Independentă. Oamenii trebuie să știe că viața independentă este un drept al omului și că persoanele cu dizabilități nu trebuie ignorate.